Gripa spaniolă este un tip de gripă care a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, similară cu gripa aviară de astăzi. S-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată. Virusul a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră, din istoria umanității. Multe dintre victime au fost persoane tinere și sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni și persoane cu sănătatea deja slăbită.

   Boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite la 11 martie 1918. Aliații din Primul război mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei. Spania nu a fost implicată în conflict, iar presa nu era cenzurată ca în restul Europei.

   Rata mortalității pandemiei din 1918-1919 nu este cunoscută cu precizie, dar se estimează că aproximativ 20-50% din populația de pe Terra din acel moment a suferit de această boală, letalitatea fiind între 2,5-5%, cu variații de la o țară la alta. Gripa a putut ucide 25 milioane în primele 25 de săptămâni; în comparație, SIDA a ucis 25 de milioane în primii 25 de ani.

   Numărul mare de călători soldați și modernizarea sistemului de transport a făcut posibil propagarea pandemiei într-un evantai mare de comunități. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiționale: chinină, aspirină, ceaiuri, tonice cardiace (camfor) etc.